×

Conferința științifică cu genericul ”Alimentația sănătoasă în perioada COVID 19”

La 28 martie, în cadrul I.P. Colegiul de Medicină Cahul în parteneriat cu Colegiul Andronic Motrescu Radauti și Școala Postliceală Sanitară Rădăuți a fost desfășurată conferința științifică cu genericul ”Alimentația sănătoasă în perioada COVID 19”. Această activitate este inclusă în programul de activități conform Proiectului educațional transfrontalier ”Suntem ceea ce mâncăm”, implementat în perioada 25 februarie – 25 mai 2024.
Obiectivele conferinței cuprind:
Promovarea unui stil de viață sănătos prin implicarea elevilor, a cadrelor didactice în diverse activități care au în prim plan factorii care influențează pozitiv, sau negativ sănătatea omului.
Stimularea interesului și a motivației pentru o alimentație sănătoasă și pentru mișcare.
Conștientizarea de către întreaga comunitate academică a necesității adoptării unui stil de viață sănătos.
Din grupul țintă implicat în proiect fac parte 10 elevi din cadrul I.P. Colegiul de Medicină Cahul; 5 elevi din Colegiul Andronic Motrescu Rădăuți; 5 elevi din Școala Postliceală Sanitară Centrul de studii ”Ștefan cel Mare și Sfânt” Rădăuți.