×

”VIVAT PROFESIA!”

Pentru elevii absolvenți al calificării Asistent medical din colegiile de medicină din R. Moldova concursul profesional Republican ”VIVAT PROFESIA!” a devenit o tradiție.
Concursul profesional are ca scop valorificarea potențialului intelectual, motivarea, stimularea și promovarea elevilor cu interese majore pentru disciplinele de specialitate, precum și demonstrarea competențelor profesionale ale viitori specialiști medicali.
La etapa Republicană au participat elevii care au obținut locuri premiante în cadrul etapei locale, realizată în instituțiile de învățământ: Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie,,Raisa Pacalo”, Colegiul de Medicină Bălți, Colegiul de Medicina Ungheni, I.P. Colegiul de Medicină Cahul și Colegiul de Medicină Orhei..
Concursul a inclus două probe: proba scrisă (test integral) și proba practică. Proba practică a evaluat prin realizarea sarcinilor didactice autentice cu caracter aplicativ, în cadrul centrului de simulare a I.P. Colegiul de Medicină Cahul în stațiunile: îngrijiri medicale specializate, asistența medicală primară și regimul sanitaro-antiepidemic. Elevii – participanți au demonstrat competențe profesională de o înaltă calitate, rezultatele fiind următoarele:
🥈Locul II – Neagu Diana :@I.P. Colegiul de Medicină Cahul, Sabie Daniela: I.P. Colegiul de Medicină Cahul
Buna organizare și desfășurare a concursului a fost susținută de către partenerii I.P. Colegiul de Medicină Cahul pentru care le mulțumim mult:
– SRL Lifestar
– SRL Tehnogazmontaj.