Concursul îndrăgostiţilor ,,Doi într-un fotoliu”
În ajun de Dragobete, în incinta Colegiului de Medicină Cahul a avut loc concursul îndrăgostiţilor ,,Doi într-un fotoliu”. Au participat 10 perechi de tineri, dornici de a demonstra abilităţi artistice şi inteligente, pasiune de viaţă pentru formarea unui cuplu. Surpriza serii a fost cererea în căsătorie de către studentul Buzilă Constantin a tinerei B.Rebeca, care a acceptat inelul de căsătorie. Întreaga sală a aplaudat acţiunea tânărului, această pereche a ocupat locul III în concurs. Locul II a revenit cuplului Munteanu N. -anul V şi Catană V. – anul II. Locul I a fost pe deplin meritat de cuplul Axenti M. -anul II şi T.Virineia – anul III.
Câştigătorilor concursului li s-au acordat Diplome de gradul I, II, III şi au fost stimulaţi material.
O seară plină de emoţii pozitive ridică speranţa la viaţă calitativă, consolidează relaţiile dintre tineri, bucură inima părinţilor şi a profesorilor.