„Sărut femeie mâna ta”
Femeia, fiinţă delicată, sensibilă este cea care dă viaţă şi poate de aceea, în momentele grele, se dovedește mai tare decât bărbatul, iar în viaţa de zi cu zi nu are voie să obosească nici la serviciu, nici ca mamă, nici ca soţie.
Ce este femeia? Ce reprezintă dânsele în viaţa noastră? Femeaia este o fiinţă specială, femeia are forţa să surprindă orice om!
Ele ne aduc primăvara, ne vrăjesc şi ne orbesc cu frumuseţea dar şi cu înţelepciunea lor.
În pragul sărbătorii de 8 Martie, elevii grupei AM 27 au adus un omagiu acestor gingase ființe organizând festivitatea cu genericul „Sărut femeie mâna ta”. Aceștia au intreținut atmosfera de sărbatoare cu un program artistic deosebit, iar surpriza serii, dedicată în special Doamnelor și Domnișoarelor, a fost oferită de Ansamblul de dansuri populare al Colegiului de Medicină Cahul care au incântat privirile cu două dansuri de excepție .
Toate urările și gândurile bune au fost adunate într-un frumos buchet de poezii, cântece, dansuri și transmise FEMEILOR – pentru că anume ele sunt cele care înseninează zilele bărbaţilor – deşi ei se plâng dar numai pentru că aşa s-au obişnuit… Pentru că sunt cele care suflă dragoste peste orice fac pentru oamenii dragi din jurul lor… Pentru că sunt cele care numai când privesc către copiii lor, dau lumii mai multă frumuseţe… Pentru că sunt cele care găsesc în fiecare zi timp pentru orice problemă şi orice nevoie a celor dragi… Pentru că, deşi … se mai plâng câteodată, o iau de la capăt în fiecare zi, mai puternice şi mai hotărâte.
Femeie, eşti o gingaşă făptură,
Un avatar al vieţii adevărate;
Mai mult decât o simplă jumătate
Dintr-un întreg, cum scrie în Scriptură.
Poţi fi şi mamă şi soţie şi iubită
În orice ipostază eşti fermecătoare,
Surâsul tău e cald ca razele de soare;
Când dăruieşti iubire tu eşti fericită.