×

,, Să ne unim pentru a stopa Tuberculoza”

 

Ziua de 24 martie este marcată de întreaga lume ca Ziua mondială a combaterii tuberculozei. În contextul acestei zile membrii catedrei de Terapie şi Pediatrie a CMC au participat la evenimentul organizat de CSPR Cahul, cu genericul “Să ne unim pentru a stopa Tuberculoza”.                                               Partenerii acestui eveniment au fost Centrul comunitar pentru sustinerea bolnavilor de tuberculoză, IMSPSR Cahul, AO „Pas cu pas”, Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor.Profesorii participanţi: Tabuncic I., Mucerschi N., Caceanova V., Pascal A., Bezman N. şi elevii din grupele AM 34, 35, 36 care împreună au organizat un flashmob tematic, au prezentat istorii de succes realizate prin tehnica storytelling şi expoziţie a buletinelor sanitare. Echipele de elevi au informat populaţia prin intermediul materialelor informative despre prevenirea şi depistarea precoce a tuberculozei.Acest eveniment a avut ca scop conştientizarea ponderii acestei maladii, informarea şi sensibilizarea oamenilor față de problema tuberculozei în RepublicaMoldova. Participanții la eveniment au mărturisit că, prin acţiunea dată, au reuşit să descopere problemele legate de tuberculoză dintr-o altă perspectivă, una diferită de abordarea academică tradițională.